Oneștenii care doresc să se angajeze la unitatea de producție pe care Autoliv urmează să o deschidă în municipiul de pe Trotuș nu trebuie decât să dea dovadă de răbdare și să aștepte să fie sunați de către viitorul angajator, dacă și-au depus CV-urile.
Compania Autoliv a preferat să urmeze această politică de discreție totală după ce s-a strâns un număr neașteptat de mare de CV-uri (peste 1.500), deși inițial se avea în vedere distribuirea de flyere prin oraș și a altor materiale promoționale de informare a populației. În aceste condiții, și pentru că nu am reușit să mai luăm legătura cu responsabilul cu comunicarea al Autoliv România, rămâne încă un mister total ce profesii se caută, dacă este vorba doar despre joburi cu specific tehnic sau și din zona TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ) și care ar urma să fie nivelul de salarizare minim/maxim.
Sigur în momentul de față este doar faptul că reprezentanții Autoliv au început deja recrutările de personal încă de luni, 21 noiembrie. Acestea se desfășoară, cum spuneam, într-o discreție totală, la interviu ajungându-se doar după ce persoanele respective au fost contactate telefonic de cei de la Autoliv.
Autoliv deţine în România fabrici în Braşov, Lugoj, Sfântu Gheorghe şi Reşiţa, dar şi centre de inginerie şi dezvoltare în Braşov şi Timişoara. Compania are în acest moment peste 10.000 de angajați, care produc centuri de siguranță, airbag-uri, inflatoare pentru airbag, arcuri pentru airbag, volane, dar și oferă servicii suport pentru alte divizii ale companiei.
Potrivit stiri.covasnamedia.ro, grilele de salarizare în unitatea de producție Autoliv Sf. Gheorghe au nivelul minim de 1.500 de lei. Aceeași sursă mai scrie că un “operator Autoliv poate să ajungă să câștige 1.900 de lei în mână, această sumă fiind calculată ca și cumul între salariul de bază, ore suplimentare plătite 175%, tichete de masă, prime de sărbători și prima de recomandare pentru alți colegi”.