Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Onești a fost depistat de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Onești, în ziua de 1 aprilie a.c., în timp ce conducea un autovehicul, deși avea permisul supendat.

Oneșteanul, care a încercat să înșele vigilența polițiștilor chiar de Ziua Păcălelilor, a fost prins pe Calea Mărășești din oraș, mașina condusă de bărbatul de 40 de ani fiind oprită pe marginea drumului pentru un control de rutină. “Din verificările polițiștilor a rezultat că autoturismul în cauză era condus de un bărbat de 40 de ani, din Onești, care avea dreptul de a conduce suspendat”, se arată în comunicatul de prestă al IPJ Bacău.

Pentru că a urcat la volan fără a avea acest drept, oneșteanul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Dosarul penal este real, nu este păcăleală de 1 aprilie!