Chiar dacă a picat examenul pentru ocuparea funcției de director al Colegiului Național “Grigore Moisil” din Onești, profesoara Mariana Bereczki își va putea păstra postul ca urmare a unei note trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare județene. Această notă dispune că foștii directori pot fi numiți în funcții prin detașare, indiferent dacă au luat sau nu parte la concursul organizat înaintea alegerilor parlamentare.
Semnată de noul ministru al Educației din cadrul Cabinetului Grindeanu, Pavel Năstase, nota care îi oferă șansa Marianei Bereczki să rămână în fruntea Colegiului Național “Grigore Moisil” a fost transmisă inspectoratelor școlare în cursul zilei de ieri, vineri 6 ianuarie. “În vederea soluționării situațiilor pentru care nu s-au emis deciziile de numire în funcțiile de director și director adjunct prin detașare în interesul învățământului, situații raportate la data de 6.01.2017, prin derogare de la prevederile art. 24 alin (1) din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin OMENCS nr. 5080/2016, în funcțiile de director și director adjunct rămase vacante după validarea rezultatului concursului pot fi numite și persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs sau au participat, dar nu au fost admise (…)”, se arată în nota trimisă către toate inspectoratele școlare județene și către Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Mariana Bereczki, soția fostului deputat oneștean PSD Endre Bereczki, a picat examenul cu brio, obținând la proba scrisă un punctaj modest – 29,375 (citiți detalii aici: https://unupetrotus.ro/o-unitate-de-invatamant-de-elita-din-onesti-este-condusa-de-un-director-care-a-picat-examenul-de-titularizare/).
Ca Mariana Bereczki să rămână în funcția de director al Colegiului Național “Grigore Moisil” mai trebuie îndeplinită, însă, o condiție, și anume ca profesoara să-și mai dorească să ocupe acest post. În situația profesoarei din Onești se mai găsesc alți 600 de directori și directori adjuncți din țară, care la rândul lor nu au promovat concursul organizat de Ministerul Educației, astă toamnă.
Pe 22 decembrie, fostul ministru al Educației, Mircea Dumitru, avertiza că funcțiile vacante de directori și directori adjuncți din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitare nu pot fi ocupate prin numire de către directorii și directorii adjuncți care le-au ocupat până la momentul concursului, pe care l-au picat ori la care nu s-au prezentat.
În acest fel, decizia noului ministru al Educației este fix pe dos față de cea a predecesorului acestuia, din Cabinetul Cioloș.