UPDATE – 11.29: 24 de cadre medicale de la spitalul din Comănești S-AU AUTOIZOLAT, după cazul pacientului decedat care s-a dovedit a fi infectat cu CORONAVIRUS – DETALII AICI

UPDATE – 07.01: Bărbatul mort în spitalul din Comănești fusese un cunoscut profesor de limba română. Zvonul că acesta ar fi fost infectat cu coronavirus a fost lansat pe rețele de socializare de fiica acestuia, care trăia în Germania, imediat după decesul bătrânului.

Altfel, nu se cunoaște încă sursa infectării bărbatului. „Singurul contact a fost cu fiul său, din Suceava. Acesta a fost internat în Suceava, după ce l-a vizitat pe profesor, dar a fost testat și a ieșit negativ, nu are coronavirus”, a declarat primarul orașului Comănești, Viorel Miron, pentru zdbc.ro. Bărbatul a murit pe 23 martie, dar rezultatele care au confirmat că este pozitiv cu coronavirus au venit de la Iași abia aseară, aproape de miezul nopții.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Autoritățile române anunță al 12-lea caz de deces, dintre pacienții infectați cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 74 ani, internat în județul Bacău, la Spitalul Orășenesc Comănești, secția ATI, unde a primit oxigen pe mască, informează observator.tv.

Bărbatul a manifestat simptome în 19 martie a.c. și a fost internat în 22 martie a.c. în stare gravă.

Pacientul suferea de obezitate, HTA, și insuficiență renală cronică.

În urma decesului bărbatului de 74 de ani, cell mai probabil va fi demarată o anchetă epidemiologică.

Știre în curs de actualizare.