Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, în urmă cu puține minute, un nouă avertizare COD PORTOCALIU pentru intervalul 20 aprilie, ora 11.00 – 21 aprilie, ora 09.00, fenomenele vizate fiind ninsori și strat de zăpadă consistent și intensificări ale vântului.
Vremea rea se prelungește. Meteorologii au prelungit codul portocaliu pentru ninsori abundente și vânt puternic în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Potrivit avertizării, va ninge și se va depune strat de zăpadă consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind zăpada. Se vor cumula cantități de 30…45 l/mp.
“În cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50…60 l/mp . La începutul intervalului precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50…65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h”, se arată în avertizarea ANM.