Fetița de 2 ani din comuna Blăgești, jud. Bacău, care dispăruse de acasă, ieri după-amiază, a fost în cele din urmă găsită de căutători – polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și voluntari.

Pentru mulți dintre căutători a fost o misiune aparte, cu o încărcătură emoțională deosebită, dat fiind faptul că la rândul lor erau părinți și se gândeau la proprii copii, care îi așteaptă acasă.

Din fericire, fetița a fost găsită și s-a întors acasă, în brațele părinților.

Doi dintre jandarmii băcăuani care au participat la misiune am mărturisit că emoțiile i-au încercat destul de puternic, dat fiind faptul că și ei au copii. Plutonierul major Tudor Cătălin are trei copii, printre care și o fetiță de aceeași vârstă cu copilul pe care l-a căutat și spune că a umblat prin toate locurile, gândindu-se la copilul care îl așteaptă acasă.

La rândul său, plutonierul major Daragiu Constantin a spus că în cei 20 de ani de când a îmbrăcat uniforma Jandarmeriei a participat la mai multe misiuni de acest gen și de fiecare dată a fost mișcat de emoția unui astfel de moment. Ca și colegul său s-a gândit la cei trei copiii care îl așteaptă acasă, acest lucru dându-i o motivație în plus, iar când micuța a fost găsită nu a ezitat să-și scoată haina și să o acopere.


“Pe ambii, instinctul părintesc și iubirea față de copii i-au făcut să creadă că misiunea va fi un succes, și așa a fost.
Felicităm toți participanții pentru efortul depus și pentru succesul misiunii!”, menționează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.