Made in Romania. Cum riscă podul peste Trotuș să fie pus la pământ de alegerile parlamentare!

0
5505

Ministerul Transportului a răspuns favorabil cererii Primăriei Municipiului Onești de a prelua în administrare podul peste Trotuș de la ieșirea din oraș spre Bacău, în vederea reabilitării, dar startul lucrărilor de reparații este de presupus că va fi întârziat foarte mult din cauza alegerilor parlamentare din decembrie.

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că instituțiile statului nu mai mișcă aproape nimic cu o lună-două înainte de alegeri, astfel că în cazul podului peste Trotuș este sigur că nu se va interveni în niciun fel mai devreme de 11 decembrie, chiar dacă Ministerul Transportului și-a dat acordul de a-l prelua în administrare.

Partea proastă este că nici după data de 11 decembrie nu se va întâmpla mare lucru, pentru alte câteva luni bune. După ce vom cunoaște componența celor două foruri legislative ale țării, Senat și Camera Deputaților, o altă perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, depinde de cum se vor împărți voturile la alegerile de pe 11 decembrie, va fi dedicată formării Executivului.

adresa-ministerIar asta nu e tot. Urmează formarea bugetului – operațiune care de regulă provoacă discuții aprinse între partidele parlamentare – ceea ce duce automat la încă o prelungire a termenului la care ar urma să înceapă lucrările de reparații ale podului peste Trotuș.

“Dacă se vor apuca de lucru în primăvara anului viitor, eu zic să spunem <merci>! Nu e chiar floare la ureche să reabilitezi un pod ca ăsta, trebuie făcute înainte niște expertize, sunt tot felul de chestii care trebuie avute în vedere. Să nu vă închipuiți că vine iute cineva cu mistria și canciocul și gata podul, în trei zile! Aici e lucrare serioasă, se vede din pozele pe care le-ați publicat dumneavoastră”, ne-a declarat un specialist în construcții.

Podul peste Trotuș se prezintă într-o stare avansată de degradare, de când a fost dat în folosință acesta nefiind niciodată consolidat. Portalul www.unupetrotus.ro a publicat în premieră fotografii cu podul care stă să se dărâme, pe care le puteți vedea și acum accesând link-ul următor: https://unupetrotus.ro/galerie-foto-cu-podul-peste-trotus-care-abia-se-mai-tine-e-groasa-autoritatile-trebuie-sa-intervina-urgent/ .