După patru luni de la implementare, sistemul Timflow de monitorizare prin GPS a transporturilor de buștean a primit o actualizare importantă: utilizatorii înregistrați pe www.timflow.com au acces direct la toate transporturile de buștean livrate la o anumită fabrică într-o anumită dată, doar alegând data și destinația respective. Actualizarea este o măsură fără precedent în industria românească a lemnului – nicio altă companie nu mai oferă același grad de transparență pentru public precum Holzindustrie Schweighofer.

Înainte, persoanele interesate trebuiau să cunoască data de livrare și numărul de înmatriculare al camionului pentru a putea accesa datele specifice ale livrării de buștean. Prin ultima actualizare a sistemului Timflow, procesul de obținere a acestor date a fost simplificat semnificativ: doar selectând fabrica și data de interes, utilizatorii înregistrați pot obține toate informațiile despre toate camioanele care au livrat bușteni la fabrica și data respectivă. Această ofertă este absolut unică în industria românească.

Sistemul de monitorizare prin GPS, Timflow, permite publicului un acces mai ușor la datele referitoare la livrările de buștean către fabricile de cherestea Holzindustrie Schweighofer – un set mai extins de date este disponibile la www.timflow.com. În acest moment, 660 de camioane sunt echipate cu dispozitivele Timflow

Holzindustrie Schweighofer a implementat Timflow, un sistem GPS pentru monitorizarea transparentă a livrărilor de buștean, unic în industria Europeană a lemnului, în aprilie 2017. Sistemul reprezintă măsura centrală a planului de acțiuni al companiei pentru lupta împotriva fenomenului tăierilor ilegale din România și permite monitorizarea completă a parcursului transporturilor, de la punctul de încărcare până la poarta fabricii. Informațiile colectate, care includ datele GPS și fotografii ale încărcăturii, sunt disponibile publicului la www.timflow.com.