Muzica și voia bună și zeci de feluri de plăcinte, precum vestitele plăcinte crețe de Maramureș servite cu horincă de la mama ei”, i-au întâmpinat pe participanții la ediția a 18-a a “Festivalului plăcintelor” de la Hârja, comuna Oituz.

Plăcintele cu budincă și mere, cu brânză dulce și stafide, cu dovleac, cu brânză de burduf și praz și multe, multe altele, inclusiv renumitele poale-n brâu moldovenești, le-au încântat papilele gustative participanților, printre care s-au numărat foarte mulți oneșteni.

Comercianții veniți din Alba, Maramureș, Satu Mare, Vrancea, Neamț și Botoșani, îmbrăcați în straie populare, s-au amestecat printre localnici, iar o oșancă s-a prins în hora formată de un ansamblu de dans moldovenesc, demonstrând că știe să joace și pe alte ritmuri.

“Chiar mă bucur că am ales să venim la acest festival, ne-am simțit foarte bine iar plăcintele, cele pe care am apucat să le gustăm, că pe multe altele le-am ratat, ne-au dat pe spate, la propriu, așa de gustoase au fost, a spus o tânără.

Festivalul Plăcintelor din satul Hârja, comuna Oituz a fost organizat de filiala băcăuană a Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural și s-a ținut în curtea Așezământului Social-Filantropic “Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, din localitate.