Învingătoarea VIITORULUI CURIȚA de la barajul de promovare în Liga a 3-a, de anul trecut, desființată de AEROSTAR Bacău!

0
1198

În a doua rundă a returului campionatului Ligii a 3-a, Aerostar Bacău a dat de pământ cu Sănătatea Darabani, echipă care a ajuns în eșalonul al treilea după o dublă victorie cu Viitorul Curița (1-0 și 4-3), la barajul de anul trecut.

Aerostar Bacău s-a impus, ieri, pe teren propriu, cu scorul de 8-0 (4-0) în fața celor de la Sănătatea Darabani, prin golurile înscrise de Istrate (5 – penalty, 28), Chirilă (8), Roșca (23), Vraciu (49, 51) și Hurdubei (68, 80).

În urma acestei victorii, Aerostar Bacău a acumulat 37 de puncte, formația lui Cristi Popovici fiind liderul clasamentului seriei I a Ligii a 3-a.

Adversarii celor de la Aerostar Bacău în lupta pentru promovarea în Liga a 2-a sunt Oțelul Galați, Roman și Csikszereda.

Viitorul Curița a disputat un joc amical cu Aerostar în această iarnă, pe stadionul FC Onești, echipa băcăuană impunându-se cu scorul de 4-1 (foto).