Elevii din județul Bacău vor mai avea de așteptat pentru a primi la școală cornul, laptele și fructele prin programul guvernamental, din cauza faptului că procedura de achiziție a acestor produse nu a fost încă finalizată, după cum precizează reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Bacău.

“Licitația a început de ceva vreme și chiar dacă pe 9 septembrie nu avem un rezultat, sperăm să se întâmple cât mai curând”, a declarat președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, pentru desteptarea.ro.

Potrivit estimărilor, preșcolarii și elevii din primar și gimnazial cărora li se adresează programul “laptele și cornul” vor mai avea de așteptat cam o lună până când vor primi alimentele prevăzute în program.

Pentru anul școlar 2019-2020, elevii au ales să le fie distribuite mere, fruct care – după cum se precizează în proiectul de hotărâre – implică și cele mai mici riscuri pentru sănătatea copiilor.

Județului Bacău i-au fost alocate pentru distribuirea fructelor/legumelor 2,63 milioane de lei, pentru distribuirea de lapte/produse lactate – 5,78 milioane de lei, iar pentru distribuirea produselor de panificație (cornul poate fi înlocuit cu batoane, covrigi, biscuiți) – 6,24 milioane de lei. (foto: arhivă)