Imogen, pe numele său Marius Neagu, un vlogger cu peste o sută de mii de fani pe youtube, și-a invitat admiratorii din Buzău în centrul orașului, iar aceștia, în mare majoritate adolescenți, au venit în număr mare să-și vadă idolul în carne și oase, relatează observator.tv.

Fanii vloggerului au creat isterie în centrul Buzăului, dar totul până când a intervenit poliția. Imogen a fost luat de polițiști din mijlocul tinerilor înfocați și, flancat de oamenii legii, a fost dus la sediu, pentru audieri, deoarece a organizat o întâlnire publică fără a avea autorizație în acest sens.

Imogen a scăpat până la urmă doar cu un avertisment, deși se aștepta să plătească o amendă mare pentru că nu a avea aprobare să-i cheme pe tineri într-un spațiu public.

Fanii care l-au urmat îndeaproape au spus despre Imogen că-i urmăresc postările fiindcă are umor, fapt demonstrat de felul în care vloggerul a descris întâlnirea cu fanii de la Buzău: “Când Kim Jong Un (n.r. – liderul suprem al Coreei de Nord) vizitează Buzăul”.