Grupul Tei, fondat de Roxana Maftei, jucător important in retailul farmaceutic și Pavăl Holding, vehicul de investiții controlat de Dragoș și Adrian Pavăl, care deține Dedeman și multiple alte investiții in Romania, anunţă încheierea unui parteneriat prin preluarea de către Pavăl Holding a unui pachet de acţiuni reprezentând 30% din capitalul social al Farmaciei Tei și Bebe Tei, notează wall-street.ro.

Valoarea tranzacției nu a fost anunțată oficial.

„Dincolo de capacitatea financiară de care dispune, Pavăl Holding va contribui cu experiența sa în dezvoltarea unei rețele de magazine fizice, precum și expertiza în materie de gestiune financiară performantă. Prin acest parteneriat Grupul Tei iși propune să treacă la următoarea etapă din evoluția sa beneficiind cât mai mult de know-how-ul, capacitatea de scalare, dar și de soliditatea financiară pe care Pavăl Holding le aduce“, a declarat Roxana Maftei.

Farmacia Tei și Bebe Tei sunt business-uri cu capital autohton ce au înregistrat o evoluție remarcabilă în ultimii ani. Înfiinţată în anul 1992, Farmacia Tei este specializată în retail-ul farmaceutic.