(P)

Zilele acestea au fost finalizate lucrările de modernizare și reamenajare a izvorului “La pește”, care reprezintă de foarte mulți ani o sursă de apă potabilă alternativă foarte bună pentru oneșteni, dar și pentru participanții la traficul rutier de pe Calea Adjudului, informează primarul municipiului Onești Nicolae Gnatiuc, într-o postare pe Facebook.

“Lucrările au constat în construirea peste izvor a unei structuri lemnoase acoperite, tratată pentru condițiile atmosferice de exterior, refacerea pavajelor și a căilor de acces, amplasarea unei mâini curente din profil cornier, vopsitorii, îndepărtarea vegetației crescute necontrolat, decolmatarea rigolelor de scurgere a apei, consolidări de maluri sau reparații la cișmeaua sursei de apă.

Având în vedere că izvorul “La pește” se afla într-o stare avansată de degradare, s-a luat decizia intervenției în primă urgență, pentru protejarea acestei importante resurse de apă potabilă, care a fost testată din punct de vedere al calității și potabilității în laboratoarele Direcției de Sănătate Publică Bacău, rezultatul analizelor fiind “Corespunzător” la analizele bacteorologice și fizico-chimice”, se mai arată în postarea edilului-șef al Oneștiului. (foto: facecook.com/PrimarOnesti)

loading...