UPDATE – 10.39: Antrenorul formației Aerostar Bacău, Daniel Munteanu, a ținut să transmită un mesaj familiei îndoliate. “Sunt trist. Domnul profesor Petre Ciobanu mi-a insuflat pasiunea pentru fotbal și mi-a călăuzit primii pași în fotbal. A fost unul dintre cei mai mari susținători ai mei. Dumnezeul să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, a declarat Munteanu jr., singurul fotbalist oneștean care se poate mândri că a fost convocat vreodată în lotul primei reprezentative a României.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Veste tristă în rândul iubitorilor fotbalului din Onești și nu numai. Fostul antrenor Petre Ciobanu, de la CSȘ Onești, șlefuitorul multor talente din fotbalul oneștean, a murit la vârsta de 69 de ani, după o grea suferință. Profesorul Ciobanu se confrunta cu probleme medicale grave în ultimul timp.

Petre Ciobanu era originar din Târgoviște, iar la Onești a ajuns în 1974. Cea mai mare parte a activității sale la Onești a desfășurat-o la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ), dar o perioadă a lucrat și la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir”.

Petre Ciobanu a fost un antrenor foarte pasionat de lucrul cu copiii, având rezultate deosebite la nivel de copii și juniori.

Câteva dintre talentele care i-au trecut prin mână lui Petre Ciobanu: Daniel Munteanu, campion național cu Unirea Urziceni, actual antrenor la divizionara C Aerostar Bacău, Costel Munteanu, Ionuț Dragomirescu, Cristinel Bândar, Cristian Gafița, etc, toți foști jucători în Liga 1.

Profesorii de educație fizică și sport Ionuț Turturică și Daniel Dițu i-au fost și ei elevi lui Petre Ciobanu.

“Am primit vestea azi-dimineață, la ora 08.00, din partea lui Radu, băiatul domnului profesor. În consecință, am convocat consiliul profesoral, pentru a ne organiza pentru acest trist eveniment, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă de domnul profesor Ciobanu Petre în cei peste 30 de ani de activitate în cadrul CSȘ Onești. Dumnezeu să-l ierte! Sincere condoleanțe familiei și putere pentru a trece peste această grea încercare!”, ne-a declarat directorul CSȘ Onești, prof. Florin Rădulescu.

UNU pe Trotuș transmite condoleanțe familiei îndurerate!