Doi soți, de 37, respectiv de 39 de ani, care erau ieșiți la plimbare au ajuns la spital după ce au fost loviți de o mașină condusă de o tânără de 19 ani, în centrul municipiului Bacău. Evenimentul rutier s-a produs duminică seara, relatează jurnaldebacau.ro.

Potrivit sursei citate, cei doi soți traversau regulamentar strada, pe trecerea de pietoni, chiar în fața Palatului Administrativ din centrul Bacăului, când au fost loviți de mașina condusă de tânăra de 19 ani.

Cei doi răniți au fost preluați de ambulanțele SAJ și transportați la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, unde au rămas îngrijiți.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimtul rutier. (foto: captură video)