(P)

Viitorul Curița i-a aplicat o corecție severă formației ce a îndrăznit să i se pună de-a curmezișul, în turul campionatului, iar la capătul întâlnirii de pe stadionul CSM din Onești, în vestiarul alb-verzilor a fost o explozie de bucurie, literalmente.

După petrecerea exarcerbată din toamnă a echipierilor și simpatizanților Măgurei Cașin, în urma celui 2-2 total nescontat, ieri a venit rândul elevilor lui Adi Gheorghiu să desfacă șampania, în urma unui nou episod al “Derby de Cașin”. Un nou episod și probabil ultimul, pentru că în tabăra Viitorului nimeni nu mai admite o nouă ratare a promovării.

Bucuria trăită de “alb-verzi”în vestiar, după finalul partidei cu Măgura (încheiată 9-0 pentru gazde), a fost surprinsă în câteva instantanee ce demonstrează că FC Viitorul formează din nou un grup unit, după o perioadă în care atmosfera în cadrul echipei devenise puțin apăsătoare.

Din cadrul alăturat lipsește Mihai Fudulache, principalul finanțator al echipei, dar aceasta este doar o mică scăpare. Omul cu banii doar nu s-a aflat în vestiar când a fost realizată fotografia, dar a savurat și el la maximum victoria cu Măgura.

Comenteaza aici