(FOTO) Bucăți mari de TENCUIALĂ desprinse de pe un bloc din ONEȘTI, unde pompierii interveniseră de URGENȚĂ acum trei zile

0
1536

După intervenția de urgență a pompierilor de acum trei zile, în urma căreia a fost îndepărtată o bucată mare de tencuială ce abia se mai ținea și oricând ar fi putut nimeri în capul trecătorilor (detalii AICI), alte bucăți de tencuială s-au desprins, de această dată singure, de la etajul 4 al aceluiași imobil de pe strada Republicii, din Onești, și au căzut pe asfalt.

S-a întâmplat ieri, aproape de miezul nopții, zgomotul produs de bucățile de tencuială la contactul cu asfaltul băgându-i în sperieți pe locatarii blocului situat chiar în spatele Judecătoriei Onești.

“Noroc că era târziu, trecuse de ora 23.20, că cine știe ce s-ar fi întâmplat, Doamne-ferește! Oricum, este clar că pericolul este foarte mare. Acum vreo câțiva ani o bucată de tencuială a făcut țăndări luneta unei mașini care era parcată lângă bloc. Nu e de glumit!”, a mărturisit un locatar al blocului în cauză, care se afla în incintă cu un grup de prieteni, la doar câțiva metri distanță de locul în care au aterizat bucățile de tencuială.

În atare condiții, locatarii blocului nr. 2 de pe strada Republicii din Onești, dar și restul cetățenilor care au drum prin spatele imobilului, trebuie să circule cu mare băgare de seamă prin zona respectivă. Sau, s-o ocolească, pur și simplu.

Zona nu a fost încă marcată și semnalizată corespunzător, dar pericolul este imens. Dat fiind faptul că la doar trei zile de la intervenția pompierilor, alte bucăți mari de tencuială s-au desprins și au căzut pe asfalt, ar trebui luate urgent măsuri. “Sunt apartamente nelocuite de ani de zile. S-au îngrămădit unii să le cumpere, apoi au plecat în străinătate și le-au abandonat. Orice lucru, dacă nu te îngrijești de el, se alterează în timp, se distruge. Eu sunt bătrân, n-o mai duc foarte mult, și puțin îmi pasă, dar cei care și-au luat apartamente în blocul ăsta ar trebui să fie mai preocupați, că dacă nu se dărâmă șandramaua de tot și au dat banii degeaba pe locuințe”, a precizat un locatar pensionar.

Blocul cu pricina este unul dintre cele mai vechi din oraș, fiind construit în jurul anilor ’60 și nu a beneficiat de nicio reabilitare până acum.