De curând, șoferii din Dofteana și Târgu Trotuș au posibilitatea să încheie polițele obligatorii RCA, dar și alte tipuri de asigurări, la cele două birouri elegante deschise de Transilvania Broker în localitățile lor.

Aceste două puncte de lucru ale Transilvania Broker existau și până acum, doar că au fost modernizate, devenind foarte primitoare, astfel încât clienții lor să se simtă cât mai confortabil cât timp agentul de asigurări întocmește documentele asiguratorii.

Important de precizat, cele două birouri acoperă o plajă mult mai largă de servicii în domeniul auto, și anume: întocmire acte auto, traduceri acte auto și nu numai și, cel mai important, centru de daune.

“Pentru mine a fost de real ajutor faptul că există acest centru de daune la Dofteana. Nu am mai fost nevoit să pierd timpul pe drumuri, am sunat și mi-au rezolvat problema chiar în toiul nopții”, ne-a spus un șofer din satul Larga, comuna Dofteana, care a fost protagonistul unui accident rutier, în urmă cu circa 2 săptămâni, la scurt timp după ce plecase de acasă, în jurul orei două noaptea, cu gândul de a ajunge la mare. Accidentul s-a petrecut pe raza localității Târgu Ocna, iar după ce a primit mașină la schimb, șoferul păgubit și-a putut continua drumul la mare.

“Avem un call-center – 0722.881.889 – disponibil în orice moment clienților noștri, cărora le oferim și mașini la schimb, pe perioada în care autovehiculul lor se află în reparații. Condiția, se înțelege, este ca evenimentul rutier în care a fost implicat să nu se fi produs din cauza lui, a spus Ionuț Vasilică (foto mic 1), reprezentant Transilvania Broker pe comuna Dofteana.

La biroul din Dofteana se comercializează totodată și piese auto.

Biroul de asigurări Transilvania Broker din Dofteana este situat pe strada Păcii nr. 125 (lângă fosta discotecă Enache), în vreme ce biroul de la Târgu Trotuș este pe DN 12A, vizavi de secția de poliție.