Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în această dimineaţă, pe DN 11, la ieşirea din Bacău spre Oneşti, de vină fiind un şofer care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri şi medicale de la SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ). “S-au deplasat 1 ASAS, un echipaj de la Descarcerare Grea, 1 APIC Duster, 1 SMURD Bacău, în total 12 pompieri, şi 1 echipaj SAJ. Ulterior, au mai intervenit trei echipaje SAJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, mr. Andrei Grecu.

„La data de 9 iulie a.c., pe DN 11 s-a produs un eveniment rutier cu victime. Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că un barbat de 66 ani care conducea un autoturism, pe fondul unei depăşiri neregulamentare, a intrat în coliziune cu un microbuz care circula din sens opus. În microbuz se aflau şoferul şi 4 pasageri, 3 dintre pasageri au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar cei doi conducători auto au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. Traficul nu a fost blocat circulându-se alternativ pe un fir. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a declarat subinspector Gabriela Ciobanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.