Trei persoane vârstnice ce sunt găzduite de Centrul “Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din localitatea Hârja, comuna Oituz și șapte angajați ai stabilimentului au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Pentru că de ieri cantina socială și blocul alimentar au fost închise, prepararea hranei pentru cei 100 de vârstnici aflați în grija centrului a fost preluată momentan de cantina Protoieriei Onești.
În același timp, protopopul de Onești, preotul Ioan Bârgăoanu, a făcut un apel pentru a fi alături de bătrânii și angajații centrului de la Hârja, în aceste moment dificile.
“Oamenii de la Hârja au nevoie de ajutorul nostru
Centrul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja, în grija căruia se află 100 de vârstnici, are nevoie de sprijinul nostru!
Deși au intrat în autoizolare dinaintea declarării stării de urgență, în ultima săptămână 3 dintre beneficiari și 7 dintre angajați au fost depistați pozitiv la testul pentru noul coronavirus, alți 15 aflându-se în izolare la domiciliu. La ora actuală, se află internați în Centru, alături de beneficiari, 35 dintre angajați.
De ieri Cantina socială și blocul alimentar au fost închise, prepararea hranei fiind preluată momentan de cantina Protoieriei Onești.
Vă îndemnăm să le fim alături colectând și trimițând pe adresa Protoieriei Onești (Str. Belvedere, Nr. 1, Municipiul Onești, Jud. Bacău; Cod poștal: 601066) următoarele alimente:
– legume (cartofi, ceapă, morcov, țelină, varză)
– carne de pui, porc, vită
– ulei
– orez
– făină de mălai și de grâu
– paste fainoase
– fructe
Cei care nu au posibilitatea de a contribui cu alimente, dar își doresc să ajute, pot
face DONAȚII prin virament bancar în următoarele conturi:
În LEI la BCR:
RO46RNCB0030128065570017
În EURO la BCR:
RO19RNCB0030128065570018
Sau prin intermediul platformei umanitare ajutamimpreuna.ro
( https://ajutamimpreuna.ro/doneaza/ )
De NOI depinde totul! Viața lor e în mâinile noastre!
Bunicii de la Hârja au nevoie de noi!” (foto: zdbc.ro)