La nicio săptămână de la inundațiile care au avut loc în stațiunea Slănic Moldova, mai multe case și pensiuni fiind afectate, un număr de opt gospodării au fost la rândul lor inundate în urma ploilor torențiale, de această dată în satul Palanca, comuna Palanca.
Pompierii din cadrul Detașamentului Moinești s-au deplasat la fața locului cu 1 ASAS, 1 FRAP, 1 motopompă remorcabilă și 4 motopompe transportabile.
Totodată, Garda de Intervenție Comănești – Punctul de Lucru Brusturoasa a intervenit pentru degajarea aluviunilor scurse pe DN 12A.
Județul Bacău s-a aflat sub avertizări cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină până azi-noapte, la ora 02.00. (foto: imagine ilustrativă)