Executorul judecătoresc care a poprit conturile SC Apă Canal SA s-a umplut de bani, numai din onorariu! Asta în timp ce problema apei nu s-a rezolvat nici acum

0
1826

SC Apă Canal SA are conturile blocate, astfel că toți banii pe care îi plătesc oneștenii la apă ajung la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) trecând mai întâi prin contul executorului judecătoresc.

Dacă cei de la CRAB vor mai avea de așteptat până să-și recupereze toți banii pe care îi datorează SC Apă Canal SA, iar oneștenii vor continua să trăiască cu teama că în fiecare zi le poate fi sistată furnizarea apei potabile, cel mai câștigat din această afacere a ieșit, pentru moment, executorul judecătoresc care a instituit măsura popririi conturilor societății lui Budeanu.

Astfel, în numai o lună de când s-a trecut la executarea silită a SC Apă Canal SA, executorul judecătoresc a încasat comisioane în cuantum total de 28.408,75 lei! Adică 284 de milioane de lei vechi, sau, dacă vreți în moneda unică europeană, 6.312 EURO! Câștigul realizat în luna octombrie de executorul judecătoresc care se ocupă de acest caz l-ar face invidios cu siguranță până și pe un salariat neamț cu pretenții!

Executorul judecătoresc a încasat o primă tranșă din onorariu – în valoare de 8.250 de lei – imediat după instituirea popririi pe conturile SC Apă Canal SA. A doua tranșă – de 20.157 de lei i-a revenit executorului pe 19 octombrie.

În luna octombrie, SC Apă Canal SA a achitat către CRAB debite în valoare totală de 583.397 de lei.