Unei grefiere care lucrează în cadrul Judecătoriei Onești i s-a făcut brusc rău în timpul unui proces. Femeia a căzut ca secerată în sala de judecată, determinând suspendarea ședinței pentru o oră și evacuarea sălii.
Ramona Giliola Avram a fost la un pas să sufere un atac cerebral – au concluzionat medicii care i-au acordat grefierei primul ajutor, chiar în sala de judecată. Investigațiile medicale au evidențiat faptul că femeia a ajuns în starea aceea din cauza oboselii accentuate, determinată de volumul foarte mare de muncă și de timpul îndelungat petrecut la serviciu.
“Era în picioare când s-a întâmplat totul, cita părțile. S-a albit dintr-o dată la față și a intrat în stare de leșin. Avea tensiunea foarte ridicată, 186 cu 93. Medicii au spus că principala cauză a ceea ce s-a întâmplat a fost epuizarea fizică și psihică. Într-adevăr, s-a ajuns ca grefierii să petreacă și câte 10-12 ore la serviciu, de când aceștia au preluat și o parte din sarcinile judecătorilor. Nu dau vina pe cineva anume, ci doar pe sistem. Probabil că va trebui să moară un grefier în sala de judecată ca să se facă ceva în sensul ăsta”, ne-a declarat Marius Avram, grefier arhivar șef la Judecătoria Onești și totodată fostul soț al grefierei cu probleme.
“Știu că situația nu mă privește direct pe mine, dar văd ce se întâmplă și nu pot să tac. Nimeni nu dorește să ia atitudine, toată lumea acceptă tacit aceste probleme, de teama unor repercusiuni”, a mai precizat bărbatul.
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de marți, 29 noiembrie, iar după ce i s-a acordat primul ajutor, grefiera Ramona Giliola Avram a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal, unde a fost supusă unui set suplimentar de investigații.
Cazul de la Onești nu este unul singular. Pe 18 februarie, un grefier de 32 de ani, de la Judecătoria Bacău, a leșinat în sala de judecată, acesta prăbușindu-se cu capul pe tastatura calculatorului la care lucra, chiar în timpul unei ședințe.
Prin dispoziția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), o parte din atribuțiile judecătorilor au fost preluate de către grefieri. Acest lucru a determinat o suplimentare a volumului de muncă pentru grefieri. Din acest motiv, în urmă cu aproximativ două luni, greferii au organizat mai multe mitinguri de protest, la nivel național. În primele zile ale lui octombrie, în fața Ministerului Justiției s-au strâns circa 1.000 de grefieri și arhivari, care au suflat în vuvuzele și au strigat cât au putut de tare că s-au săturat să facă ore suplimentare neplătite și că solicită pensii speciale, ca magistrații. Protestele s-au extins de la București și în alte orașe din țară, precum Bacău, Botoșani, Iași, Oradea.