Omul de afaceri Costel Casuneanu a fost condamnat, luni 22 Aprilie 2013, definitiv, la 4 ani de inchisoare cu suspendare, intr-un dosar de coruptie
 

Omul de afaceri Costel Cășuneanu a fost pus la plată de inspectorii de la Urbanism, din cadrul Primăriei Onești, care au descoperit că una dintre construcțiile deținute de cel supranumit “Regele asfaltului” pe teritoriul orașului a fost ridicată fără autorizație.

Se zice că o problemă nu vine niciodată singură. După ce Fiscul i-a pus sechestru pe mai multe clădiri și terenuri urmând a executa silit firma PA&CO International, Costel Cășuneanu (foto stânga) s-a trezit amendat drastic de autoritățile oneștene.

Inspectorii din cadrul Direcției Urbanism l-au amendat pe omul de afaceri de loc din comuna Oituz cu suma de 50.000 de lei (aproximativ 12.000 de euro!), jumătate din maximum prevăzut de lege pentru culpa de a fi ridicat o clădire în lipsa autorizației de construcție eliberată de autoritățile. Amenda minimă în acest caz este de 1.000 de lei, iar cuantumul maxim este de 100.000 de lei.

Potrivit surselor UNU PE TROTUȘ, Cășuneanu a plătit amenda prin transfer bancar a doua zi după ce i-a fost încheiat procesul-verbal de contravenție civilă și nu a ridicat nicio obiecție vizavi de acesta. Mai departe, Cășuneanu trebuie să-și rezolve și problema punerii în legalitate a construcției situată pe centura Oneștiului, în apropierea Cimitirului Red.

În urmă cu ceva mai bine de o săptămână, Fiscul a scos la vânzare mai multe terenuri și clădiri ale lui Cășuneanu, în valoare de 20 de milioane de euro, pentru o datorie la bugetul de stat de un milion de euro.