DETALII cu privire la tentativa de înșelătorie prin METODA ACCIDENTUL, de la BÂRSĂNEȘTI! Polițiștii CONFIRMĂ, în linii mari, “UNU PE TROTUȘ”

1
1665

Polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti cercetează două persoane care ar fi încercat să obțină 10.000 de euro prin metoda ,,accidentul”, de la bătrână de 80 de ani, din comuna Bârsăneşti.

La data de 01 decembrie a.c. , polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizaţi de o femeie de 62 de ani, din comuna Helegiu, despre faptul că, mama sa, o bătrână de 80 de ani, din comuna Bârsăneşti, ar fi fost contactată de o persoană de sex masculin, care ar fi pretins suma de 10.000 de euro, întrucât fiul său ar fi fost implicat într-un accident rutier.

În cadrul activităților desfășurate, la data de  01 decembrie a.c., polițiștii au prins în flagrant delict o femeie, de 38 de ani, din Moineşti, în timp ce ridica suma de 6.900 de euro şi 10.000 de lei de la bătrâna de 80 de ani. Totodată, poliţiştii au stabilit că, femeia ar fi fost transportată la domiciliul bătrânei cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune. (sursa: IPJ Bacău)

Informația a fost publicată, ieri, în exclusivitate de UNU PE TROTUȘ (știrea completă AICI), doar că suma cerută de escroci a fost mult mai mare în realitate față de cea vehiculată inițial: 10.000 de euro, în loc de 3.000 de euro!

Recomandările IPJ Bacău pentru a nu deveni victimele escrocilor care acționează prin METODA ACCIDENTUL

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest mod de operare intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:

1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau

2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, doar anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.

În cazul în care sunteţi martorul unei infracţiuni sau victima acesteia, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112 şi reţineţi cât mai multe detalii!

Comentariile sunt închise.