Deputatul Valerian Vreme consideră că desele întreruperi ale alimentării cu apă “sunt cauzate îndeosebi de incompetența conducerii CRAB” și consideră că una dintre măsurile care trebuie luate în criza apei este demisia directorului general al CRAB, Răzvan Găină, cât și a Consiliului de Administrației al CRAB.
În cadrul memoriului pe care l-a înaintat primarului municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, Vreme subliniază totodată faptul că se impune “numirea unui nou Consiliu de Administraţie din care să facă parte şi un reprezentant al municipiului Oneşti și Văii Trotușului”. “Numirea respectivului reprezentant în Consiliul de Administraţie al CRAB trebuie să se facă inclusiv prin consultarea asociaţiilor de proprietari şi a Consiliilor Locale și primari din zonă”, mai precizează demnitarul oneștean.
Vreme mai cere înfiinţarea, în cadrul Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), al unui departament exclusiv pentru Valea Trotuşului, care să întocmească de urgență un plan concret de investiţii în zonă, prioritate urmând să aibă construirea în paralel a unui nou tronson de aducțiune cu apă pentru această zonă.
În această vară, cu excepția câtorva zile, oneștenii au primit apa potabilă cu program ori le-a fost sistată complet furnizarea acesteia. Motivele invocate au fost aceleași ca și în anii trecuți: consumul prea mare de apă în amonte, sau defecțiuni mai mici sau mai mari apărute pe rețea.