UPDATE – 12.06: Din câte se pare, cititorul care ne-a semnalat acest caz a fost victima unei confuzii regretabile. Posesorul bolidului din imagine n-ar fi un fost demnitar oneștean, cum am scris, ci un om de afaceri din oraș, a cărei firmă activează în industria agrochimică. Eroarea este însă scuzabilă, între cei doi bărbați existând o asemănare fizică incredibilă. Fără dubii este doar maniera în care a fost parcat Lexususul!
Un SUV marca Lexus nu poate fi lăsat niciodată la voia întâmplării, printre mulțimea de rable care au invadat țărișoara asta! Așa trebuie să fi gândit și proprietarul bolidului din imagine, un domn cu mustață, fost deputat de Onești.
La cum și-a garat omul nostru mașina, fix în gura supermarketului, și puțin de-a curmezișul, ca să te sfideze parcă și mai mult, se vede treaba că cei patru ani petrecuți în Parlament nu i-au fost de niciun folos. Ba pardon, nu l-au ajutat să învețe niște reguli simple ale bunului simț, că în rest… doar nu orice papagal își permite să-și ia Lexus!
P.S. Fotografia a fost realizată în seara zilei de 7 februarie, iar prin parcarea de la Kaufland bătea vântul, adică erau locuri libere berechet.
P.P.S. Prețul de catalog al unei mașini ca cea din imagine nu coboară sub 50.000 de euro. Full-options, se duce, însă, spre suta de mii de euro! Pentru cine nu cunoaște, Lexus este divizia de lux a japonezilor de la Toyota. Fițe, carevasăzică!