Viitorul Curița a încheiat victorioasă, scor 3-0, meciul disputat, în această după-amiază, în deplasare, cu Dinamo Bacău, în cadrul etapei a 6-a a campionatului județean.
Partida cu Dinamo Bacău a fost a 5-a din acest campionat în care Viitorul Curița nu a primit gol. De altfel, în afara jocului pierdut în fața celor de la CSȘM Bacău (1-4), rezultat care poate fi considerat deja un “accident”, echipa pregătită de Costică Ene s-a impus de fiecare dată fără să ia gol.
“Dacă aveam și cu CSȘM Bacău atitudinea pe care am avut-o astăzi, în meciul cu FC Dinamo, eram la egalitate de puncte cu Gauss. Am făcut un joc bun, sunt mulțumit. La 1-0 pentru noi au avut ei un 11 metri, și a apărat Sitaru”, a apreciat Costică Ene.
Pentru Viitorul Curița au marcat George Folia – o “dublă” în minutele 15 și 90, și Flenchea (57). Deși este abia începutul sezonului, Folia și-a depus candidatura pentru titlul de cel mai bun marcator al echipei.