Grupul băcăuan de bricolaj Dedeman și dezvoltatorul AFI au decis să anuleze tranzacția de vânzare a trei clădiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park, care fusese evaluată la peste 164 de milioane de euro.
Dedeman și AFI Europe au închis discuțiile pe marginea tranzacției, chiar dacă cele două părți semnaseră la începutul lui iunie un antecontract de vânzare a trei dintre cele cinci clădiri de birouri de lângă mall-ul AFI Cotroceni, ridicate în cadrul proiectului AFI Business Park.
Cele trei clădiri ar fi costat 90 de milioane de euro, dar acordul includea și opțiunea de cumpărare de către Dedeman a clădirilor 4-5, ceea ce ar fi ridicat valoarea tranzacției la 164 de milioane de euro.
“După informarea de acum câteva zile prin care Dedeman şi-a exprimat intenţia de a nu continua discuţiile pentru achiziţionarea clădirilor AFI Park 4 & 5, care nu făceau în fapt obiectul unui acord cu caracter obligatoriu, ambele părţi au hotărât să înceteze această tranzacţie şi deopotrivă să nu procedeze la finalizarea înţelegerii de transfer al clădirilor AFI Park 1-3, astfel că AFI Europe va continua să opereze toate clădirile din parcul de business ca un complex de birouri unitar”, se arată într-un comunicat al AFI Europe, clădirile de birouri AFI Park 1-5.
Suprafața închiriabilă a celor cinci clădiri AFI Business Park este de 70.000 de metri păstrați și este ocupată de corporații precum Microchip Technology, Electronic Arts, Endava Romania, Cameron US, SII Romania, ORTEC Central & Eastern Europe, FotoNation, Telus International, Veeam Software, SecureWorks.