La data de 08 mai a.c, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Bulevardul Unirii, din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Din cercetări a rezultat faptul că, un tânăr de 28 de ani, din comuna Săuceşti, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula regulamentar în faţa sa, condus de o femeie de 52 de ani, din Bacău.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Rezultatul testării cu etilotestul în cazul conducătoarei auto a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (sursa: IPJ Bacău)