Șomerii care decid să se angajeze într-o localitate aflată la cel puțin 50 de kilometri distanță față de localitatea de domiciliu urmează să primească o primă de instalare de 12.500 de lei, în vreme ce românii care nu au un loc de muncă și aleg să se mute cu tot cu familia în alt oraș, pentru a lucra, vor beneficia de o primă de instalare de 15.500 de lei.

Prima de instalare promisă de statul român șomerilor care aleg să lucreze în alt oraș decât cel de domiciliu va fi acordată în două tranșe egale. Jumătate din bani le vor intra în cont șomerilor la data instalării la locul de muncă, iar cea de-a doua tranșă o vor primi la împlinirea a 12 luni de la angajare.

Pentru a stimula și mai mult mobilitatea forței de muncă, s-a introdus o primă de angajare și pentru persoanele care nu mai beneficiază de indemnizație de șomaj. În acest caz, prima de activare va fi acordată pe o perioadă de trei luni de la data angajării, va fi în cuantum de 500 de lei pe lună, neimpozabil, dar condiția este ca persoanele respective să fie angajate cu normă întreagă.

Prima de instalare în cazul șomerilor nu este o noutate, doar că ea se acorda la alte valori, și anume de 500 de lei x 3 luni pentru cei care își găseau de lucru la o distanță mai mare cu 50 de km față de localitatea de domiciliu, și 500 de lei x 7 luni pentru aceia care se și mutau cu domiciliul în orașul în care se angajau.