Compară singur tarifele furnizorilor de energie electrică! Prețuri și cu 19% mai mici decât cele stabilite de ANRE!

0
2580

Cu patru luni înainte de liberalizarea totală a pieței de energie – la 31 decembrie 2017 dispare noțiunea de preț reglementat – consumatorii casnici (circa 8 milioane) au la dispoziție un comparator de tarife, pentru a putea alege cele mai bune oferte. De pildă,în București sunt peste 40 de oferte mai bune decât cea a Enel Energie Muntenia în sistem de preț reglementat.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are un comparator de tarife pe pagina de internet, astfel încât consumatorii de energie electrică din fiecare dintre cele opt zone de distribuție ale României să poată compara tarifele.

În momentul de față, sunt două categorii de consumatori casnici: unii care au rămas în sistem de preț reglementat de ANRE, iar alții care au trecut deja pe piața concurențială.

Pe lângă cei patru mari furnizori de ultimă instanță (FUI) –  Enel, Electrica, E.On și Cez – mai sunt foarte mulți alți furnizori care practică alte tarife decât cele reglementate de stat. DE CELE MAI MULTE ORI, ACESTE TARIFE SUNT ȘI CU 19% MAI MICI.

Click AICI pentru comparatorul de preț pentru ofertele de furnizare a energiei electrice.