Postul de director economic al Spitalului Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești, rămas vacant după ce Gianina Inculeț, căreia i-a expirat mandatul cu data de 31 iulie, nu a reușit să obțină notă de trecere la concursul organizat la mijlocul lunii trecute, i-a revenit lui Gelu Nicolcea.

Gelu Nicolcea a ajuns director economic al spitalului din Onești printr-o decizie a primarului Nicolae Gnatiuc, (potrivit legii, edilul-șef are datoria să numească un interimar, dacă postul nu se ocupă prin concurs, ceea ce s-a întâmplat în situația de față), după ce singura candidată la concursul de pe 19 iulie, Gianina Inculeț, a luat nota 2.84, fiind declarată respinsă.

Nicolcea va sta în această poziție provizoriu, până când managementul unității spitalicești din Onești va scoate din nou la concurs postul de director financiar-contabil.

Totuși, în condițiile în care pentru scoaterea la concurs a postului de director economic este nevoie să se parcurgă anumiți pași, care țin de birocrație, este de presupus că interimatul lui Gelu Nicolcea se va întinde pe o perioadă de minimum 3 luni.

Interesant este faptul că Gelu Nicolcea trebuia să participe și el la concursul pentru ocuparea postului de director, pe care Gianina Ianculeț la picat cu brio. Din motive necunoscute, Nicolcea a lipsit de la examenul scris. În acest fel, s-a întâmplat ca doar Gianina Inculeț (deținătoarea postului până ieri) să-și “rupă” gâtul.