Care sunt TARIFELE la PARCAREA amenajată de autoritățile oneștene la OBORUL SĂPTĂMÂNAL și ce AMENZI sunt prevăzute pentru mașinile și tirurile staționate neregulamentar

0
2113

Noua parcare amenajată de autoritățile oneștene la Oborul Săptămânal, destinată în principal tirurilor și mașinilor expuse la vânzare care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcările publice, pe drumurile publice, va fi disponibilă în scurt timp, în acest sens fiind stabilite și tarifele pe care vor trebui să le plătească cei interesați.

Tarifele stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local Onești pentru această nouă parcare sunt următoarele:

  • 20 lei/24 h sau 280 lei/lună – pentru tiruri și subansamble;
  • 3,5 lei/zi – taxă de vânzare autoturisme, motorete, motociclete, scutere sau biciclete;
  • 10 lei/zi – taxă de vânzare camioane.

“Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională și, după caz, ridicarea sau blocarea autovehiculelor, cu plata contravalorii prestației efectuate, <expunerea spre vânzare a autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Onești>”, se arată în Regulamentul privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Onești, aprobat de Consiliul Local Onești.

„Primăria a luat o decizie foarte bună, pentru că nu se mai putea, toate străzile și parcările din oraș sunt pline de mașini ale samsarilor auto ori de tiruri și de camioane. Să-și ducă mașinile la Obor, acolo nu mai deranjează pe nimeni! Sau să și le țină (n.r. – vânzătorii de mașini second-hand) în parcurile auto private, nu pe domeniul public. Și așa s-au înmulțit mașinile astea de te doare mintea, cred că s-a ajuns la un nivel de poluare foarte ridicat!”, a comentat un oneștean.

Conform regulamentului aprobat de Comisia Tehnică de Organizare și Siguranță a Circulației Rutiere în Municipiul Onești, “refuzul ridicării de pe domeniul public/privat al municipiului Onești se sancționează (…) cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei, iar cheltuielile ocazionate cu efectuarea operațiunilor de inventariere, expertizare, ridicare, transportare și depozitare a vehiculului și a bunurilor aflate în interiorul acestuia cad în sarcina dumneavoastră (n.r. – a proprietarului vehiculului).”