După o perioadă în care relația lor a fost mai degrabă rece, cei doi au revenit la sentimente mai bune unul față de altul, iar din vară vor lucra împreună la Sportul Onești.
O vreme, aproape că nu și-au vorbit. Contează mai puțin motivele. Se evitau. Lumea toată știa asta. Deh, orașul e mic, vorba umblă repede. Dar așa cum s-au certat, s-au și împăcat. Tot fără multe explicații. Discret. Bărbătește.
Astăzi, relația lor este mai strânsă ca niciodată. Din vară, după ce se va încheia campionatul județean, unde participă cu două grupe de copii, înscrise la Trotușul Onești, Costel Munteanu va veni alături de fratele său, la Sportul. Pariul lor? Să scoată fotbaliști de valoare din puștii – în jur de 70 – unii mai pirpirii, alții grăsunei dar plini de ambiție, care vor să le calce pe urme. “Vreau să punem bazele unui proiect sănătos, care să progreseze de la an la an aducând performanțele mult așteptate. Drept dovadă, avem un staff-tehnic numeros, care acoperă toate compartimentele. Iar Costel ni se va alătura și el în curând”, spune Daniel. Acesta lucrează deja cu Cristi Vrânceanu, Bogdan Corman <Rață> și cu Emil Cobuz.
Chiar dacă este o școală de fotbal relativ tânără – a fost înființată acum un an și jumătate – Sportul Onești și-a creat deja un nume pe plan național. “Faptul că suntem invitați la toate turneele <tari> din țară cred că spune totul”, a adăugat Daniel. Academia “Gheorghe Hagi”, Atletico de Madrid, Stars Brăila (școala fostului jucător al lui FC Onești, Daniel Pleșa), Academia „Toni Doboș” sunt doar câțiva adversari de calibru pe care copiii de la Sportul Onești nu doar i-au înfruntat, ci i-au și învins, în diferite ocazii. “Anul trecut am fost la opt turnee în țară, acum avem deja perfectate patru turnee”, precizează Munteanu jr., care dorește ca, alături de fratele său, să dezvolte una dintre cele mai importante școli de fotbal din țară.
O masă caldă pe zi
Cu acordul părinților lor, unii dintre copiii din mediul rural legitimați la Sportul Onești au primit cazare în oraș, ca să nu mai facă naveta, mutându-se aici și cu școala. În plus, restaurantele Kasttel și Bogdanis le oferă acestora și o masă caldă pe zi. “Sunt mult mai multe persoane alături de clubul nostru, le mulțumesc tuturor sponsorilor care ne ajută”, spune Daniel, unul dintre cei mai importanți fotbaliști pe care i-a dat Oneștiul, fost jucător la FC Onești, Steaua, Foresta, Farul, Oțelul, Urziceni, “U” Cluj, Delta Tulcea și în China și Azerbaidjan, cu prezențe în cupele europene, de două ori finalist al Cupei României și cu o selecție la echipa națională.