După foarte mult timp, stadionul de fotbal din Moinești a fost din nou arhiplin. Lumea a dat năvală pentru a-i vedea în carne și oase pe Belodedici, Bumbescu, Majearu, Trică, Vlădoiu și alte legende ale fotbalului românesc al anilor ’90 în cadrul unui eveniment produs de Paul Cotârleț, candidatul PSD la Primăria Moinești.
Pe lângă legendele invitate din timp (doar Ionel Ganea, Ilie Bărbulescu și Daniel Oprița nu au mai putut ajunge, dar a venit în schimb Cătălin Cursaru) la stadion au mai ajuns Gheorghe Chivorchian, în prezent președintele echipei Juventus București, Petre Grigoraș, fost antrenor la Petrolul Moinești, Ionuț Iftimoaie (acesta a și îmbrăcat tricoul de joc), fostul primar al orașului, Vasile Ailincăi, fostul parlamentar Vasile Nistor și mulți, mulți alții.
Desigur, lângă Paul Cotârleț, organizatorul evenimentului, a stat tatăl acestuia, doctorul Adrian Cotârleț, managerul spitalului din Moinești.
Nici nu are importanță scorul final al meciului, contează doar că cei circa 5.000 de oameni care au umplut stadionul au avut șansa să vadă pe viu unii dintre cei mai mari fotbaliști ai țării din anii ’90, precum și pe foștii jucători ai Petrolului din aceeași perioadă, când Moineștiul avea una dintre cele mai bune trupe din liga a 2-a.
S-a râs, s-a glumit, s-au depănat amintiri. Despre Belodedici ai zice că nu s-a lăsat nicio clipă de fotbal, atât de suplu este, în timp ce Lupu, în ciuda kilogramelor în plus, încă manevrează balonul cu ușurință. Dacă “Jose” Trică a stat mai mult în față, la “pomană”, Marian Savu, fost golgheter al țării, a jucat fundaș dreapta.
De partea cealaltă, aceeași vitalitate: Trofin a fost pe tot terenul, Adi Moldoveanu a făcut curse nebune pe banda stângă, iar Toma și Jipa au refăcut tandemul “ucigaș” din anii ’90-’00.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă de arbitri condusă de Cristi Sava, președintele AJF Bacău.
Paul Cotârleț le promite cetățenilor municipiului Moinești, și nu numai, că dacă va ieși primar le va pune la dispoziție mai multe baze sportive la standarde oficiale: un teren de fotbal cu două tribune acoperite a câte 2.000 de locuri fiecare, două terenuri de minifotbal cu gazon sintetic, două terenuri de volei și două terenuri de zgură pentru practicarea tenisului de câmp, aparate și echipamente pentru exerciții fizice în aer liber și multe altele (inclusiv aparate și echipamente pentru amatorii de cățărări).