Pasagera unui taxi a necesitat îngrijiri medicale după ce mașina în care se afla a fost lovită de alta, la volanul căreia se afla un bărbat care consumase băuturi alcoolice. Evenimentul rutier s-a petrecut în comuna Sascut.

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 49 ani, din Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119 A din localitate, pe fondul consumului de alcool, a pătruns pe sensul opus de circulaţie unde a intrat în coliziune cu un autoturism în regim TAXI, condus de un bărbat de 51 de ani.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei persoane de sex feminin, pasageră în autoturismul TAXI, care au fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău, pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, acesta a indicat valoarea de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 49 de ani, căruia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi negativ pentru conducătorul de TAXI.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău