La cererea oligarhului rus, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a aprobat deschiderea procedurii de insolvență a societății oneștene, aceasta fiind prima etapă legală către declararea falimentului.

Goldovskiy nu a glumit atunci când l-a avertizat pe liderul de sindicat Ion Marian că la proxima Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) va cere falimentul rafinăriei. Pe 21 aprilie (ședința AGEA de pe 20 aprilie nu s-a putut ține, nefiind îndeplinite condițiile de validitate necesare – nu s-a prezentat nici un acționar), rusul a obținut ceea ce probabil a urmărit încă din momentul în care a pus piciorul în Onești: trimiterea RAFO în istorie.

stampila-bankruptAstfel, cu unanimitate de voturi, Consiliul de Administrație (CA) a fost investit să introducă cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței societății, primul pas legal către declararea falimentului. “Toată lumea ne așteptam la așa ceva. Nu știam precis ziua, dar simțeam că sfârșitul e aproape. Gata, s-a mai nenorocit un combinat, la fier vechi cu el! Nimeni nu se întreabă ce vor face de-acum încolo cele câteva sute de oameni care vor rămâne pe drumuri”, a comentat un fost director de la RAFO.

Despre această manevră, acționarul majoritar al RAFO l-a înștiințat pe Ion Marian, printr-o scrisoare deschisă, încă de pe 24 februarie. “Petrochemical Holding GmbH este nevoit să informeze Consiliul de Administrație că oprește finanțarea întreprinderii și din această cauză devine inevitabilă inițierea procedurii de faliment”. Goldovskiy a luat această hotărâre ca răspuns la decizia Fiscului de a punea sub sechestru tot patrimoniul RAFO, în dosarul în care Ovidiu Tender și Marian Iancu au primit ani grei de pușcărie.

Frecție la un picior de lemn

Salariații RAFO au primit zilele trecute o parte din lefurile restante, mai precis lichidarea aferentă lunii ianuarie și avansul pe luna februarie. “Frecție la un picior de lemn! Când mă gândesc că voi rămâne fără loc de muncă, îmi vine să-mi smulg părul din cap. Pungașii naibii, și-au bătut joc de noi, ne-au dus cu vorba atâția ani!”, și-a vărsat năduful un angajat al rafinăriei.