Potrivit unei informări de ultima oră a meteorologilor, sâmbătă, duminică și luni, cu predilecție în zona Carpaților Meridionali și Orientali, va ninge în reprize și se vor înregistra mai multe intensificări ale vântului, cu rafale de până la 80 de km/h.

“Începând din cursul nopții de vineri spre sâmbătă (28/29 octombrie), la munte vântul se va intensifica treptat. Sâmbătă, duminică și luni, mai ales în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi intervale de timp în care va ninge și vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60-80 km/h, viscolind și spulberând ninsoarea”, se precizează în comunicat emis de Administrația Națională de Meteorologie.

Meteorologii mai menționează că intensificări temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50-60 de km/h, iar duminică și luni (30 și 31 octombrie), îndeosebi în Maramureș, Transilvania și Moldova trecător se vor semnala precipitații mixte.