La data de 30 martie, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirii, descoperirii şi combaterii braconajului piscicol, a comerţului ilicit, a furturilor de animale, a tăierilor ilegale, transportului şi comercializării materialelor lemnoase, a respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, precum şi a altor fapte antisociale pe raza secțiilor de poliție rurală, un efectiv de 70 de polițiști din mediul rural au acționat în diferite intervale orare, pe raza celor 46 de comune aflate în zona de competență.
Astfel, s-a acționat pe un număr de 58 de drumuri județene și comunale unde au fost instituite un număr de 19 filtre, fiind efectuate 41 de verificări la unitățile economice. De asemenea au fost verificate 545 de autovehicule, din care 38 înmatriculate în alte state şi 114 atelaje hipo, fiind legitimate un număr total de 808 persoane.
Au fost constatate în flagrant un număr de 3 infracțiuni, din care una la regimul rutier pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, una pentru deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și una de furt calificat, 3 persoane fiind cercetate penal.
Totodată, a fost identificată o persoană posesoare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, persoană care a fost arestată şi încarcerată la Penitenciarul Bacău.
În ceea ce privește faptele de natură contravențională, au fost aplicate un număr total de 305 sancțiuni contravenționale, din care 66 sancțiuni contravenționale la Legea 61 din 1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire social, 19 sancțiuni contravenționale la Legea 12 din 1990 pentru efectuarea unor acte de comerț ilicit, 3 sancțiuni contravenționale la H.G. 984 din 2005 pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare şi 198 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195 din 2002 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 71802 lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare totală de 200 lei constând în cantitatea de 1 metru cub material lemnos şi produse alimentare. Au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 30 martie a.c. poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, din comuna Horgeşti, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza comunei Buhoci, în care se aflau ca pasageri trei bărbaţi de 43, 45 şi 82 de ani, toţi din comuna Horgeşti. În urma controlului efectuat, poliţiştii au identificat în autoutilitară 3 plase de pescuit de tip monofilament. Deasemenea, conducătorul auto nu avea asigurare obligatorie pentru autovehicul condus. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament şi s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 1000 lei, reţinându-se plăcuţele de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
La data de 30 martie a.c. poliţiştii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Podu Turcului, pe numele unui bărbat de 29 de ani, din comuna Glăvăneşti, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat şi refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Cel în cauză a fost arestat şi condus la Penitenciarul Bacău în vederea executării pedepsei.
Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău