Acasă Actualitate (FOTO) O zonă afectată de ALUNECĂRI DE TEREN, situată între Târgu Ocna...

(FOTO) O zonă afectată de ALUNECĂRI DE TEREN, situată între Târgu Ocna și Slănic Moldova, VA FI ÎMPĂDURITĂ

 

10 hectare de teren, de pe dealurile dintre orașele Târgu Ocna și Slănic Moldova, vor fi împădurite în perioada următoare, în cadrul proiectului “Pădurea de Mâine”.

Suprafața de reîmpădurit este o pășune degradată, într-o zonă foarte frumoasă și sălbatică, din păcate afectată de alunecări de teren.

Suprafața a fost introdusă în fondul forestier, a fost plantată fără succes în 1989-1990 și a fost afectată de alunecări de teren masive. Suprafața a fost retrocedată Obștii Salina Târgu Ocna în 2004, cu câteva pâlcuri de vegetație forestieră (fag, mesteacăn) alături de păducel și măceș.

Fundația Pădurea de Mâine a finanțat un studiu pedostațional pentru a determina compoziția de reîmpădurire adecvată pentru această suprafață, iar soluția propusă trebuie să urmeze circuitul de aprobare (existând discrepanțe față de amenajamentul silvic în vigoare).

Pe această suprafață vom planta 75% pin și 25% un amestec din speciile frasin, mojdrean, paltin de munte, carpen, fag, cireș, vișin turcesc, mesteacăn și salcâm (în măsura disponibilității acestora în pepiniere). Sperăm să putem demara lucrările în toamna anului 2021.