Acasă Actualitate NEWS ALERT: (GALERIE FOTO) Accident cu ȘASE RĂNIȚI între două mașini și...

NEWS ALERT: (GALERIE FOTO) Accident cu ȘASE RĂNIȚI între două mașini și un TIR, pe Calea Republicii din Bacău

 

Șase persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs astăzi (n.r. – marți, 11 iunie), în jurul orei prânzului, în municipiul Bacău, pe strada Calea Republicii. În accident au fost implicate două autoturisme, în urma impactului dintre ele unul ricoșând apoi într-un TIR.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de la Descarcerare Grea, un echipaj SMURD și două echipaje medicale din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău.

În urma accidentului, au rezultat 6 victime conștiente, policontuzionate, preluate de SAJ și SMURD Bacău. A fost descarcerată o persoană, conștientă, care a fost predată unuia dintre echipajele medicale ale SAJ, și s-au asigurat măsurile PSI”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, mr. Andrei Grecu.