Acasă Economie Conducerea Chimcomplex ONEȘTI, proprietarul Oltchim, a decis ce se va întâmpla cu...

Conducerea Chimcomplex ONEȘTI, proprietarul Oltchim, a decis ce se va întâmpla cu salariații combinatului vâlcean!

 

Potrivit spuselor lui Virgiliu Băncilă, președintele Consiliului de Administrație al Chimcomplex Onești, noul proprietar al Oltchim, toți salariații care mai sunt prinși astăzi în schema de personal a platformei de la Râmnicu Vâlcea vor rămâne pe loc, la fel și nivelul salariilor lor.

Mai mult decât atât – ceea ce face să crească nota de încredere față de managementul Chimcomplex – se are în vedere relansarea producției de PVC, material care nu se mai fabrică nicăieri în România,, după cum a afirmat Virgiliu Băncilă, pentru Agerpres.

“Au rămas în funcţiune trei grupe de produse, pe care le-am ofertat, plus o parte din instalaţiile care produc PVC, care sunt oprite în momentul de faţă. Am luat şi instalaţii din această grupă în ideea că, în etapa a doua de investiţii, vom reporni şi producţia de PVC”, a spus Băncilă, pentru sursa citată.

Trebuie menționat că Oltchim are în prezent 2.000 de angajați, 1.800 la Râmnicu Vâlcea și 200 la Pitești.

Chimcomplex SA Onești a cumpărat integral cinci grupe de active și parțial o a șasea grupă din cele 9 scoase la vânzare la Oltchim.