De la declanșarea pandemiei de coronoavirus, Rotary Club Onești a desfășurat mai multe activități prin care a venit în sprijinul personalului medical din cadrul Spitalului Municipal “Sf. Ierarh Dr. Luca” și al Ambulanței Onești.

Doar ieri, Rotary Club Onești a donat Spitalului „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești 500 de kit-uri de testare complete în valoare de 36.531,71 lei.
“Mulțumim sponsorului principal SMART WOOD ROMÂNIA pentru generozitate!
Testele vor fi folosite la noul aparat de testare pe bază de chimioluminiscență”, precizează rotaryenii.

“Începând cu 23 martie 2020, Rotary Club Onești a oferit 320 de meniuri de prânz personalului medical al compartimentului de primiri urgențe din cadrul SPITALULUI MUNICIPAL „SF. IERARH DR. LUCA” din Onești (între 10 și 14 meniuri pe zi). Acțiunea va continua pe durata situației de urgență, costul total al acțiunii, cuprinsă în proiectul „Sprijinim viața”, se ridică la peste 10.000 lei”, se menționează pe pagina de Facebook a Rotuary Club Onești.

Printre numeroase alte echipamente donate de Rotary Club Onești spitalului din localitate se numără și un nebulizator ULV profesional pentru dezinfecție în valoare de 3570 lei și 200 de combinezoane de protecție cu glugă, diferite mărimi, în valoare de peste 21.000 de lei. (sursa foto: facebook.com/Rotary Club Onești)