Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Bacău au acţionat miercuri, 12 decembrie a.c., pe raza celor 46 de comune arondate, pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterii tăierilor ilegale, transportului şi comercializării materialelor lemnoase, a respectarii normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a faptelor de braconaj.

S-a acționat pe un număr de 74 de drumuri județene și comunale unde au fost instituite un număr de 20 de filtre.

Poliţiştii au verificat un număr de 505 autovehicule, din care 39 înmatriculate în alte state, 67 de atelaje hipo și 24 de bicicliști, fiind legitimate totodată, 651 de persoane.

Cu ocazia desfăşurării acţiunii, poliţiştii au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 62.675 de lei, din care 104 contravenţii au fost constatate la regimul rutier, 41 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, 10 privind încălcarea normelor la regimul silvic, iar restul pentru alte abateri, fiind reţinute, totodată, 8 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii vor continua organizarea de astfel de acţiuni preventiv- reactive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Sursa: IPJ Bacău