Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat în favoarea unui pașaport de vaccinare care să le asigure deținătorilor libera circulație în blocul comunitar, scrie stirileprotv.ro.

Într-un interviu acordat presei portugheze, oficialul european a făcut apel la recunoașterea unui certificat de vaccinare unic la nivelul Uniunii Europene. Este însă de așteptat ca un pașaport de vaccinare să fie aprig disputat între liderii europeni. Un asemenea certificat ar reprezenta un precedent cu efecte pe termen lung asupra liberei circulații a persoanelor în spațiul comunitar.

În acest timp, încercând să evite a treia carantina, oficialii vor plasa Franţa de mâine sub interdicţie de circulaţie după ora 18.

Toate magazinele și serviciile care lucrează cu publicul vor fi închise în conformitate cu noile reguli. Măsura era aplicată până acum doar într-un sfert din departamentele franceze și s-a constatat că acolo rata de infectare este de 2, chiar 3 ori mai mica decât în restul țării.

În Marea Britanie, se fac eforturi pentru accelerarea vaccinării. De ieri, oamenii se pot vaccina și în farmacii, dar și în mașină, la centre numite drive-in. Ca să facă loc în spitale pentru noii bolnavi, pacienții care au trecut de ce era mai greu și încep recuperarea sunt cazați în hoteluri.

În Turcia a demarat în forță campania de vaccinare anti-COVID cu serul chinezilor de la Sinovac. Pentru a-i îndemna pe turci să se vaccineze, președintele Erdogan s-a vaccinat în fața camerelor de luat vederi.

În Statele Unite, un zvon neîntemeiat că sunt disponibile câteva sute de doze de ser, fară programare, la centrul de imunizare din Brooklyn, i-a scos pe new-yorkezi din case în toiul nopții.

S-a creat haos, iar polițiștii au fost trimiși să dezmintă informația. Deocamdată, în New York sunt vaccinați doar bătrânii, cadrele medicale, polițiștii și profesorii. (foto: imagine ilustrativă)