După victoria cu 4-1 în fața celor de la CSM Focșani, Viitorul Curița va disputa un nou meci amical, de această dată în fața propriilor suporteri, la Onești, dar tot împotriva unei echipe din eșalonul al treilea.
Viitorul Curița și-a procurat repede un nou amical, în locul celui cu CFR Pașcani, pe care pășcănenii ar fi trebuit să-l găzduiască sâmbătă, 3 februarie, dacă nu l-ar fi anulat, fără vreun motiv întemeiat.
Tot sâmbătă, 3 februarie, pe stadionul FC Onești, cu începere de la orele 11.00, echipa lui Costică Ene va înfrunta formația brăileană Sportul Chiscani, penultima clasată din Seria a II-a a Ligii a 3-a.
Confruntarea a fost facilitată de faptul că Sportul Chiscani își încheie stagiul de pregătire efectuat în stațiunea Slănic Moldova, iar un joc-test este întotdeauna binevenit, mai ales că brăilenii tot treceau prin Onești.
În primul amical disputat în acest an, Viitorul Curița a învins-o cu 4-1 pe CSM Focșani, echipă care ar fi fost poate mai sus în ierarhia seriei I a Ligii a 3-a decât locul ocupat în prezent (10), dacă nu ar fi primit vizita a trei dintre primele patru clasate. Focșaniul a ieșit onorabil din toate disputele cu echipele care se bat la promovare în Liga a 2-a: 0-0 cu liderul Aerostar, 1-1 cu Oțelul Galați (locul 4) și 2-2 cu Csikszereda (locul 3).
Revenind la amicalul Curiței cu Sportul Chiscani, publicul oneștean va avea ocazia să-l urmărească la lucru și pe Adrian Gheorghiu, care va fi folosit de Costică Ene măcar 15 minute.