UPDATE – 22.45: “Un incendiu de litieră a izbucnit sâmbătă, 4 aprilie în comuna Dofteana. Au acționat în cursul zilei de astăzi, 3 autospeciale cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 19 pompieri militari.
De asemenea, la locul evenimentului au acționat atât voluntari din cadrul SVSU Dofteana, cât și lucrători ai Ocolului Silvic Tg. Ocna.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 4 hectare, într-o zonă foarte greu accesibilă.
Peste noapte au rămas în supraveghere pompieri militari, voluntari din cadrul SVSU Dofteana și lucrători ai Ocolului Silvic Tg Ocna”, a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un incendiu puternic a izbucnit, în această seară, în satul Cucuieți, comuna Dofteana, în zona Drăcoaia, după cum îi spun localnicii. La fața locului au intervenit pompieri din cadrul Detașamentului Onești și de la Grupa de Intervenție Comănești împreună cu voluntari de la SVSU Dofteana, angajați ai Primăriei Dofteana și localnici.
“Inconștiența unora dintre semenii noștri duce de cele mai multe ori la apariția unor situații reprobabile cu forme de manifestare diverse – de câteva ore a izbucnit un incendiu de vegetație și pădure cu foc deschis în zona Drăcoaia, sat Cucuieți.
Deși este sâmbătă, șeful S.V.S.U.DOFTEANA împreună cu pompierul de serviciu, cu autospeciala de pompieri N1 BC 19 CLD -proprietatea primăriei Dofteana, angajați contractuali ai Primăriei Dofteana, pompieri voluntari din comună, pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești și din cadrul Grupei de Intervenție Comănești se luptă cu flăcările.
Intervenția este deosebit de grea, îngreunată de lipsa unei căi de acces, terenul fiind abrupt și stâncos, plin de vegetație uscată și de copaci care nu sunt porniți în vegetație”, informează sursele de comunicare locale.
Un incendiu de vegetație a izbucnit și în comuna Bârsănești, tot în această seară.
Știre în curs de actualizare. (sursa foto: facebook.com/Dofteana Stiri; sursa video: Stirile TgOcnaRo)
Comentariile sunt închise.