„Lângă tine”, single-ul pe care oneşteanca Sara Munteanu l-a lansat în această vară, cel dintâi al tinerei artiste după ce a semnat „contractul vieţii” cu Cat Music, cea mai mare casă de discuri din ţară, a ajuns zilele trecute şi în casele telespectatorilor emisiunilor Neatza de Weekend (în ediția de pe 24 septembrie) și Neatza cu Răzvan și Dani (pe 3 octombrie), cele mai tari emisiuni matinale de televiziune din țara noastră.
Sara Munteanu, „Sarah” pe numele de scenă, s-a prezentat în platoul celor mai tari emisiuni matinale de televiziune așa cum o cunoaștem deja cu toții: modestă, dar dornică să demonstreze că, în ciuda vârstei sale încă fragede, îi stă în putere să ajungă o stea a muzicii românești. Când a început să cânte, vocea sa incredibilă s-a strecurat până la fiecare suflet, a crescut și a umplut locul.
Ştiţi senzaţia aceea că îţi creşte sufletul şi se înfioară pielea de emoţie? Asta a reuşit să facă Sarah în platoul emisiunilor Neatza cu Răzvan și Dani și Neatza de Weekend, Ilona, Flavia, Florin Ristei, Diana Munteanu, Cuza și Radu Bucălae fiind încântați de vocea tinerei artiste din Onești.
Indiferent de educaţie şi muzica favorită, prezentatorii emisiunii, ceilalți oameni prezenți și telespectatorii, aceștia din urmă din fața micilor ecrane, şi-au dat seama că au în faţa lor un talent veritabil şi un om binecuvântat din plin cu har.
Pentru Sarah, urmează o colaborare cu Karla, piesă deja înregistrată care va apărea în curând.
Ultimul single al Sarei, „Lângă tine”, este o piesă inspirată dintr-o poveste reală de dragoste ale cărei versuri au fost scrise de Mădălina Cernat special pentru tânăra artistă din Onești. Tot Mădălina Cernat, la rândul ei interpretă, și Alin Radu semnează muzica, Alin Radu a realizat orchestrația, iar Alexandru Truta a realizat mix&master-ul melodiei.
Ascensiunea Sarei Munteanu nu este deloc întâmplătoare, iar contractul semnat cu Cat Music a venit ca ceva firesc, după numeroase premii câștigate în cadrul diferitelor festivaluri de muzică.
Sara Munteanu face canto de la 7 ani, în cadrul Mymusicart, la clasa profesoarei Irina Pashalov.















